Alun (alun) - îngrijire și cultivare

Familia alunului din familia alunului este formată din 22 de specii. O plantă sălbatică din acest gen se numește alun; alunele sunt soiuri cultivate de alun, care este un hibrid de alun comun, alun mare și alun pontic.

Din cele mai vechi timpuri, s-a crezut că alunul (alunul) are proprietăți magice. A fost un talisman, parte a ghicirii, a ajutat un călător pierdut și a salvat-o de foame în anii slabi.

Această nucă a apărut în Caucaz, Asia Mică, iar de acolo s-a răspândit în sud-estul și nordul Europei. Dimensiunea alunelor este de 3-4 ori mai mare decât alunei, gustul și conținutul de nutrienți sunt de asemenea mai mari.

Alunele pot fi plantate pe soluri lutoase medii si grele, unde este suficienta umiditate, dar nu un exces. Tufele produc lăstari din rădăcinile lor, din care planta poate fi înmulțită. Prinde bine rădăcini și începe să dea roade deja în 3-4 ani.

Pentru a crește productivitatea, în primăvară puteți adăuga azotat de amoniu uscat sau sulfat de amoniu sub tufișuri cu o rată de 2 kg per plantă. Îngrășământul este încorporat în sol și mulci.

Alunul (alunul) crește până la 200 de ani, dar productivitatea sa scade după 10-12 ani, astfel încât tufele vechi sunt îndepărtate. Pentru o iluminare mai bună, lăsați pe plantă 6-8 trunchiuri roditoare și același număr de tineri. Alunele nu tolerează întunericul puternic, așa că nu se recomandă să fie plantate sub copaci denși.

O recoltă recoltată timpurie nu este destinată depozitării, deși ca aspect și gust pare destul de normal. Sâmburii unei astfel de nuci se usucă rapid.Nucile prea fierte se sfărâmă, ceea ce duce și la pierderea randamentului. Cel mai optim moment pentru recoltare este atunci când vârful (învelișul nucii) începe să își schimbe culoarea. Majoritatea soiurilor de alune se coc în august.